Moldova e o ţară frumoasă, până nu se întâlneşte cineva cu tine…

Am fost zilele astea într-o clinică privată, una tare cunoscută. M-a impresionat discuţia telefonică cu managerul care ştia cine este cine în cultura Moldovenească, dar pe urmă am mers să ne vedem la ochi. Când am intrat, m-am simţit incomod. Sincer. În spital mă simţeam aşa cum m-am simţit acum 10 ani când şeful meu de atunci m-a dus să-mi facă cunoştinţă cu patronul celei mai mari companii de transport din România. Am mers la el în birou, la sediul superbengos şi am dat mâna cu un ditamai omu’ de afaceri, asta era imediat dupa facultate, la prima mea ieşire din ţară.

După 10 ani, în spitalul ăsta din inima Chişinăului, m-am prins la ideea că sunt din nou impresionat, dar nu întelegeam de ce. Am călătorit în tot felul de ţări din Europa între timp şi am văzut tot felul de interioare şi exterioare super moderne şi high tech sau high class, de ce ar trebui să mă simt impresionat? Ce face acest spital diferit de orice spital din Moldova?

Recepţia de la intrare şi recepţionista cu zâmbet pe buze? Da ladna, de mult nu mai observ feţele oţărâte care te intâlnesc şi te petrec la orice instituţie de stat. Nu. Trebuie sa fie altceva.

Liftul nou nout? Nu. Fleac. Nimic impresionant. Lift ca liftul, îs multe prin oraş.

Holul perfect curat cu stratul de răşină bej cum era în laboratoarele sterilizate în care mi-am făcut practica de licenţă? Hm. Nu. Există şi la stat holuri îngrijite. Altceva?

Poate lumina în abundenţă? Ar fi. Da, asta poate fi. E cel puţin ciudat să cauţi lecuire într-un loc întunecat şi depresiv, aşa cum arată de obicei spitalele noastre. Dar nu putea să mă impresioneze chiar atât de mult.

Mirosul. Da. Mirosul lipseşte. Oppa! Ne-au lăsat să călcăm pe podeaua imaculată cu încălţămintea de afara, iar aici nu miroase a clor. Înseamnă că există, totuşi, soluţii de dezinfecţie mai puţin puturoase. Poate le spune cineva celor de la Spitalul Republican sau chiar şi celor de la Andy’s? Impresionant, dar nu poate fi asta.

Mai departe am fost conduşi într-un salon VIP. Wow! Ce wow? Nimic deosebit, de fapt, doar o cameră curată, luminoasă, cu un fotoliu lângă pat şi un fel de anexă unde pot să rămână rudele bolnavului peste noapte. În rest… obişnuit: pat, dulap, balcon, o lampă deasupra patului, răşina bej pe jos. Nici măcar televizor n-am  văzut, poate era ascuns. De ce s-o numi VIP? Că doar e simplu.

Atunci am îndrăznit s-o întreb pe domnişoara care ne făcea turul, cât costă acest salon VIP.

160 euro… pe noapte.

Brusc am înţeles de ce este impresionant. Pentru că toate se combină perfect. Recepţionista zâmbeşte ca să îşi merite salariul ca lumea, iar cu un salariu normal n-are cum să nu zâmbească. Lifturile arată bine pentru că zâmbetul recepţionistei te face să înţelegi că eşti într-o instituţie respectabilă şi ti-e rusine să zgării ХУЙ sau să scuipi pe jos. Luminile de pe hol îţi inspiră optimism, iar podeaua curată şi lipsa mirosului îţi dau încrederea că în spitalul ăsta toată lumea îşi cunoaşte treaba, începând cu femeia de servici şi terminând cu managerul. Cu siguranţă o să afle ce ai şi te vor lecui. Faptul că ne-au lăsat să intrăm fără probleme prin saloane este iarăşi o dovadă că ei ştiu să lupte cu orice zarază, inclusiv una adusă pe talpa papucilor mei răpănoşi într-o zi ploioasă.

Salonul VIP. Ah! SalonulVIP. 160 euro. Da, e scump, dar până sa ajungi acolo ai înţeles că toate sunt logice, perfecte şi la locul lor. Şi dacă ei îşi fac treaba atât de bine, înseamnă că îşi merită banii, iar dacă primesc bani, ce motive ar avea să nu îşi facă treaba? Niciunul. Şi pe lângă impresii generate de lucruri simple, în acest loc nu te simţi penibil când trebuie să-i bagi medicului nişte bani pe sub mână, pentru că nu trebuie să faci asta.

Impresionant? Nu! Logic şi firesc. Doar in Moldova lucrurile fireşti şi normale pot impresiona… pentru că se întâlnesc extrem de rar.

PS. Extrapolând la nivel de ţară, amintiţi-vă faţa primului om care v-a întâlnit când aţi intrat în Moldova pe la orice punct de trecere, fie cu avionul, trenul, autocarul sau maşina. V-aţi amintit?Exact despre asta zic.

Apoi…ţara bună de la vamă se cunoaşte!