E normal ca grosul să fie uneori subţire, aşa cum e demult normal să nu mai fii normal în Moldova

Am un copil, de peste trei luni îl am. Înainte să se nască copilul, nevastă-mea m-a dus la fix două ore de yoga pentru părinţi care se pregătesc să nască. „E bine să ştii şi tu, ca să NAŞTEM mai uşor”, zicea nevastă-mea. În efortul de a ne convinge să naştem acasă, yogina zicea că trebuie să porneşti de la premiza că vei naşte un copil sănătos, dar la noi medicii te conving înainte de naştere că la naştere trebuie obligatoriu să fie un medic, adică unul care se ocupă de oameni bolnavi. Am născut uşor, la spital, în prezenţa unui medic, dar mai am şi acum gustul amar că medicului i-am dat …mii, iar moaşei …sute. De ce am gustul amar? Pentru că moaşa a făcut „treaba murdară”, eu am făcut galerie, iar medicul a stat sprijinit de perete. Normal? Nu, dar aşa se face. Aşa face toată lumea şi aşa trebuia să fac şi eu, că doar nu-s bou să merg împotriva normalităţii de kkt din ţara asta. Copilul s-a născut sănătos şi de asta trebuie să mă bucur, iar banii… lasă-i dracului de bani, că o să mai am copii şi tot la doctor o să ajung… cam asta e consolarea celor cărora le-am dezvăluit indignarea mea. Da, copilul s-a născut sănătos.

Eu nu citesc cărţi, pentru că nu vreau să mă cert cu soţia. Dacă eu aş citi despre îngrijirea copilului, am fi doi idioţi (în sensul experienţei în îngrijirea copilului), care îşi educă copilul după cărţi. Aşa, eu recunosc că sunt idiot, iar nevastă-mea citeşte ca să nu fie şi astfel e mai uşor. Avem în casă o singură strategie, a soţiei. Eu idiotul, ascult şi dau din cap. Comod şi tipic bărbaţilor, ar zice femeile, bărbaţii cărora citesc, leagănă şi (nu-i exclus) alăptează copilul. Aşa e la mine, voi vă faceţi cum vreţi în familia voastră şi în ţara voastră prăpădită.

Pe la o lună, am mers prima dată la pediatru. Avea copilul nişte pete roşii, de care toată lumea zicea că e normal, dar am mers la un medic să ne confirme. Aşa ne-am obişnuit, să ne zică un specialist în pete roşii că petele roşii sunt o normalitate. Pediatrul ne-a zis că e normal să-i apară pete, dar este din vina noastră. Undeva, cumva, ceva… am greşit. Dacă copilul s-a născut sănătos, iar acum (chiar dacă e normal) nu mai este sănătos, iar noi suntem unicii care stăm cu el, înseamnă că… e vina noastră. Logic, nu? Eu am acceptat treaba asta, dar nevastă-mea – nu. Eu nu cred în competenţa doctorilor moldoveni, dar nevastă-mea avea depresie postpartum, o altă anomalie normală. Când ai chestia asta, întâlnită doar la femei, din motive obiective, tinzi să crezi că nu eşti o mamă bună şi mergi la medic să te ajute SĂ DEVII o mamă mai bună. Mie mi se părea normal ca medicul s-o liniştească, să-i dea nişte sfaturi şi să-i explice că una din activităţile nou-născuţilor este plânsul continuu. Eu nu puteam să-i explic asta, pentru că eu sunt inginer, travestit în prodiuser, nu am dreptul moral. Anume de asta, era musai şi pentru mine să mergem la medic. Sincer, de când se nasc copiii noştri, ai moldovenilor rămaşi în Moldova, deja eşti vinovat că ţi s-a născut copilul în ţara asta de doi bani. O să ţi-o aminteşti tu în fiecare zi şi nu-i exclus că o să ţi-o amintească şi copilul când mai creşte.

- Tată, mamă, să ştiţi că vă urăsc. Nu puteaţi să mă fi născut undeva în Islanda?

- Hai, Clarissa, mamă, nu mai fi supărată, aici o aveam pe bunica Clava, iar tata lucra la Ministerul Culturii. Asta e ţara ta şi trebuie s-o iubeşti.

Port vina asta şi pentru mine este de ajuns, nu trebuie să-mi spună medicul că petele roşii, diareea şi încălzirea globală îs tot din vina mea. Eu vreau să merg la medic şi medicul să ia asupra lui grija copilului, nu să-mi spună că eu sunt idiot. Adică poate, că e medic, se ştie, dar să fie delicat, că eu ştiu că sunt idiot, dar am venit la el pentru că el nu este idiot, chiar dacă eu cred că el este. Să îmi zică ceva ce eu nu ştiu, pentru că eu sunt inginer travestit în prodiuser. Înţelegeţi? În fine, depresia postpartum a trecut de la sine, ca şi petele roşii şi aşa am ajuns la trei luni, fără să mai mergem la acel pediatru.

Aşadar, la 3 luni şi jumătate soţia îmi spune că grosul copilului ar trebui să fie mai gros, dar la copilul nostru grosul e întotdeauna subţire. Idiotul din mine a plecat capul şi a acceptat că nu ştie nimic despre grosul subţire al copilului de 3 luni. Am decis să mergem la alt pediatru, prin cunoştinţe.

Centrul mamei şi copilului e o instituţie mai mare decât credeam, este un

complex de clădiri, cu destinaţie mai mult sau mai puţin medicală. Au o curte imensă, dar nu se poate intra cu maşina. Ca şi în toată ţara, fute-m-aş în ea de ţară, există un manager care a decis că pacienţii şi cei care îi însoţesc, să parcheze pe unde apucă. La tema asta eu înjur de fiecare dată, pentru că, de fapt, acest centru stă la dracu-n praznic, unde se ajunge numai cu maşina, dar locuri de parcare nu-s. Doamna doctor ne-a primit cu braţele deschise, dar ne-a atenţionat că are copilul un combinizon prea subţire. A repetat asta de trei ori: „În maşină e cald, dar de la maşină până aici…” Adică, doamna doctor ştie că e un futea de manager care a pus un futea de portar ca să aibă grijă să nu intru eu, pacientul pricăjit, cu maşina de doi bani până aproape de cabinet. E mai simplu să îmbrac eu copilul „ca lumea” şi să merg pe jos 400m. Ţin să menţionez că circulau jeepurile prin curte într-o veselie. Normal? Normal că nu. Ne-a trimis imediat la neurolog, dar nu ne-a explicat ce a văzut. M-am simţit vinovat că nu era copilul îmbrăcat normal şi nici nu am îndrăznit să întreb de ce insistă să mergem imediat la neurolog. A zis să-i spunem neurologului că venim de la doamna pediatru. La neurolog era o coadă de te durea capul, iar eu nu am încă tupeul să zic că eu îs “cu programare”. Că aşa se zice în ţara lu peşte. Fiecare are pe cineva, care ştie pe altcineva, care se futu cândva cu cineva, însurat cu altcineva, care e fiul unuia, fratele căruia e medic. Nu mi se pare normal, aşa că ne-am întors la pediatru, că ea avea program doar până la 12.00. Am mai stat la ea sub uşă o juma de oră, pentru că ea stătea de vorbă cu fiica unui şef de catedră tot de pe la medicină, asta am înţeles din discuţia lor. Discutau despre orice, că despre copil au discutat primele 5 minute. Au venit instalatorii să facă ceva în WCul ei personal şi a ieşit din cabinet doamna pediatru. Când a ieşit, doamna care era la rând înaintea noastră, cu doi copii, a îndrăznit să întrebe dacă mai avem mult de aşteptat. Răspunsul îl ghiceşte fiecare din voi şi îl acceptăm ca proştii, pentru că ea este MEDIC: „Vă grăbiţi? Puteţi pleca.” Normal? Normal că nu. Când am intrat noi, ne-a întrebat ce ne-a spus neurologul. La răspunsul meu, ca în filmele cu Julia Roberts, doamna doctor a ridicat mâinele spre cer, a pus capul pe masă şi şi-a acoperit ceafa cu mâinile. Un fel de „…zda mamei voastre de proşti, care nu puteţi intra la neurolog nici cu trimitere directă de la pediatru. ” A consultat copilul şi ne-a spus că e perfect sănătos, iar grosul subţire e absolut normal. Trebuie, însă, să ţinem dietă. Ne-a recomandat obligatoriu să mergem pe la alergolog şi neurolog, dar copilul este absolut sănătos. I s-a părut pediatrului că reacţionează neadecvat la vocea ei. Normal? Normal.

- Cât vă datorăm?

- Eu nu taxez pacienţii, să fiţi sănătoşi.

I-am dat …zeci de lei şi am mers la neurolog. Stând la coadă, au intrat 3 pacienţi, fără rând, trimişi de cineva… Normal? Nu-i normal, dar asta pentru că eu nu-s normal. S-a indignat un singur om din coadă, tot anormal, se pare. Eu nu m-am indignat pentru că am obosit.

De la neurolog am mers la alergolog. În holul lung, unde este secţia internare, era o singură bancă, la 2 cabinete de medici. Nimeni, absolut nimeni nu stătea pe bancă, toată lumea făcea coadă lângă cabinet. A ieşit medicul şi le-a zis să stea pe bancă, nu sub uşă. Toţi s-au ferit, dar pe urmă s-au dus înapoi sub uşă. Ca să-şi respecte rîndul, să nu care cumva, să intre cineva înaintea lui. De ce? Pentru că în orice moment poate veni cineva trimis de altcineva. Normal? Da.

Asta e ţara noastră de kkt, în care anormalul a devenit normalitate, iar eu, cel care se indignează că trec alţii înaintea lui, dacă am un cunoscut care poate să „mă treacă”, o să profit de asta. De ce? Pentru că altfel nu sunt normal, sunt idiot, sunt bou, iar eu nu pot să fiu bou şi idiot în societate. Pot să-mi permit asta numai la mine acasă. Am un copil sănătos, de trei luni îl am.