Monologul unui naționalist împuțit și xenofob, dar creștin prin moștenire

Ştiţi zilele alea în care trebuie să închiriezi un bus? Nu orice bus, dar unul care este mai lung, ca să încapă nişte plăci de 3,5m şi să aibă tonaj destul de mare că e mult de cărat. Mai îţi trebuiesc nişte hamali şi te gândeşti că poate compania care îţi dă busul are şi hamali. E o problema cu hamalii pentru că tu ai de luat nişte chestii mai grele de la o adresă şi îţi trebuiesc 4 oameni, dar pe urmă, după ce duci chestiile astea grele, tre să mai aduci de la altă adresă nişte materiale, dar acolo deja îţi sunt destui 2 oameni, că e mai puțin de luat și nu e cazul să plăteşti 4 oameni. La adresa unde se cară toate astea sunt de urcat 11 etaje fără lift şi te gândeşti dacă asta o să te coste în plus. Mai e un detaliu, la etajul 11, acolo unde duci tot hlamul este nişte gunoi, pe care tot aceşti hamali ar trebui să îl care în jos, după ce urcă cu materialele în sus. Asta probabil tot se calculează altfel, e ca şi cum ar urca de două ori sau ca şi cum ar căra de două ori mai mult sau plăteşti pe oră şi gata? După ce ai decis ce vrei, suni la o companie de taxi, că ei au şi busuri. Acolo îţi răspunde o fată cu “Mozhna na russkom?”, căreia tre să-i explici în detalii…

Într-o zi din astea, în drum spre casă, am intrat pe la supermarket să iau ceva pentru gospodărie. La uşa magazinului cerşeau două femei. Una din ele m-a asaltat cum am ieşit din maşină: “Podayte na hleb, pajalusta!”. A doua stă la uşa magazinului, îşi face cruce intens, este îmbrăcată în haine negre şi batic negru şi vorbeşte româneşte, foarte româneşte. Ca să mă răzbun pe fata de la taxi, o ignor pe doamna ruscă şi mă apropii de doamna smerită. Îi dau nişte bani şi ea îmi spune să nu-mi tund niciodată barba şi părul şi îmi urează de bine pentru familia mea. Destul pentru câţiva bănuţi, nu?

La ieşirea din magazin, “românca” şi-a făcut cruce şi mi-a mai mulţumit o dată, “ruska” s-a apropiat din nou de mine şi m-a urmărit până la maşină. Nu i-am dat nimic. Ieşind din parcare mă gîndeam la ziua de azi, la sănătatea familiei şi la oameni necăjiţi. Peste vreo 5 minute de gânduri mi-a venit un sentiment de scârbă. Cum se poate să nu ajuţi un om necăjit doar pentru că vorbeşte altă limbă, chiar şi dacă o conaţională de-a ei m-a supărat. Mi se făcuse greaţă de naţionalistul xenofob din mine ce procedase aşa cum eu, creştinul, nu aş fi procedat. Mi-a trecut până am ajuns acasă, iar a doua zi nici nu mai ţineam minte că mi s-a întâmplat. Nesimțitul din mine învinge uneori.

Peste vreo 3 zile, tot în drum spre casă, intru pe la acelaşi magazin. În parcare era doar doamna cu rusa… Cu un fel de dorinţă de a-mi îndrepta greşeala, adun toate monezile care erau prin maşină şi mai caut şi prin buzunare. În total am adunat vreo 2, 3 lei, nu mai mult. Mă îndrept spre doamnă cu gândul că nu sunt un om chiar atât de rău şi că oamenii necăjiţi chiar nu dau doi bani pe limbă, naţionalitate sau cetăţenie. Era momentul de glorie al adevăratului EU. Îi întind banii, ea îmi întinde mâinile amândouă şi priveşte cum îi las ceva în palme…

“Shto eta? Kapeyki? Da na shto ani mne? Ya-j ih fseh rasteryayu.”, îmi zicea doamna privind cu scârbă la “gunoiul” ce i l-am lăsat în palme. Nici măcar nu a ridicat ochii să mi-o spună în faţă, o durea fix în pix ce limbă vorbesc, pentru cine am votat și ce cred despre mă-sa, frate-su și soră-sa sau despre plozii ei care sigur vorbesc tot atâta română ca și ea… pur şi simplu trebuie să-şi cumpere pâine, iar pâinea se cumpără cu lei, nu cu bănuţi.