Eu am fost la un off-line, poate chiar la două, unul a fost cu siguranță ultimul.
La acel ultim offline, eu chiar credeam că amuș îi povestesc lui Vlad Filat ce cred eu despre Focșa, Filat înțelege că eu cred tare adevărat, înțelege că el crede la fel, îmi promite solemn că mâine Focșa zboară din post, iar în fix doi ani moldovenii încep să citească câte 80 de cărți pe an, merg la cinema o dată pe săptămână și fiecare al doilea își dă în judecată vecinul pentru că a aruncat chiștocul în scara blocului. Eu chiar credeam în renașterea culturii moldovenești și, nu știu de ce, credeam că politicienii pot face asta.
Azi Curtea Constituțională constată că Vlad Filat nu este compatibil cu funcția de Prim-ministru.
De ce scriu asta? Pentru că atunci îl întrebam pe Filat dacă nu i se pare absurd să compromită imaginea sa și credibilitatea guvernului, păstrând pe poziții miniștri ca cel al culturii, după ce a apărut beat criță pe la toate posturile de televiziune.
Filat spunea că există compromis, că se sacrifică imaginea de dragul progresului, că ar trebui să zboare mulți miniștri, dar ei nu zboară pentru că nu e momentul.
Astăzi constat că Filat a cam praibit momentul și, poate cel mai grav, eu deja nu mai cred.
Azi Curtea Constituțională constată că un Prim-ministru care a acceptat miniștri corupți nu este compatibil cu funcția de Prim-ministru.
Acum poate să rămână Filat cu Focșa și cultura lui de gopnik, să stea și Șalaru cu reputația fix ca drumurile – bortilită, poate să rămână și Maia Sandu cu 12mln de lei cheltuiți pentru examinarea unei generații ratate, care oricum își bagă p***a și pleacă din țară – cu sau fără BAC, să-l păstreze și pe Duca cu 1 mln de lei pe zi băgați în curul (la propriu și la figurat) științei moldovenești. Să rămână toți, că merită. Merită câte un glonte, adică nu, unul la doi.
- Oare cu cine face banking?
- Cu Fabrica de conserve din Călărași, nu?
Caz real:
Acum fix un an am împrumutat niște bani de la o prietnă care stă în Franța. Pentru că a expirat ”perioada de grație”, i-am cerut datele să-i trimit banii. Ea m-a rugat să-i transfer direct în cont, ca să nu umble cu bani (relativ mulți) prin oraș. E o temere a moldovenilor, ce nu dispare nici după N-șpe ani de la plecarea din țară. Eu tot pun banii în buzunarul cusut pe interiorul chiloților atunci când plec în Europa, așa că îi înțeleg perfect temerea. Am început să caut alternative sistemelor gen Western, Migom, Unistream, etc.
Merg eu la Cea Mai Verde Bancă din Moldova ca să văd cum fac operațiunea ”Bani gheață”. Consultantul pe depozite îmi spune că e mai ieftin să fac prin sistemele enumerate mai sus, dar dacă insist…
- Comisionul băncii moldovenești este 42 – 52 euro/transfer (”în dependență”, așa cum s-a exprimat consultantul)
- Poți transfera doar o mie pe zi, asta înseamnă 42-52 euro/mie
- Există și comisionul băncii corespondente, care poate fi ”și 10, și 20, și 30 de euro”, dar nu poți afla acest comision din start, el se deduce din suma transferată, adică omul primește o sumă mai mică decât ai vrut tu să-i transferi, de fapt.
Consultantul îmi spune că pentru rude de gradul I suma maximă a unui transfer este 10000, adică un singur comision. Dar nu e cazul meu. Îl întreb dacă lui i se pare logică situația când în ”secolul tehnologiei”, sistemul bancar funcționează în bază de ”kak pavezyot”, iar ea îmi spune că asta e. Am zis că mă mai gândesc și am plecat să caut variante la alte bănci.
Caz imaginar:
Un moldovean și-a găsit un job pe un vas din Odessa. Într-o zi vasul este capturat de pirații somalezi. Ei cer 1mln de euro pentru fiecare ostatic. Soția moldoveanului adună de la rude banii și merge la bancă să transfere pe contul din Elveția al piraților. Pentru că nu sunt rude cu pirații, transferul sumei durează doi ani și cam 9 luni. Ca să nu fie nici pe a lor, nici pe a ei, femeia bagă la fiecare transfer 20 euro pentru banca corespondentă, suma medie enunțată de Consultantul de depozite. Peste 2 ani și cam 9 luni femeia termină de făcut transferul (1mln + 20000 în final) și aici intervine suspansul cu două rezolvări posibile:
- Din pricina băncii corespondente (care avea comisin de 10 euro) pirații primesc cu 10000 mai mult. Pirații somalezi sunt foarte pedanți. Ei scot 10000 din cont, i-i dau moldoveanului și el se întoarce la familia sa și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți.
- Din pricina băncii corespondente (care avea comision de 30 de euro) pirații primesc cu 10000 mai puțin. Pirații somalezi sunt foarte pedanți. Moldoveanul este aruncat la pești.
Caz logic:
Merg eu la Cea mai Franceză Bancă din Moldova și le povestesc baiul. Consultantul clienți ascultă și îmi spune opțiunile:
- Comisionul băncii moldo-franceze este 35 euro
- Nu poți transfera mai mult de o mie pe zi, dar este și cazul sistemelor gen Western, Migom, Unistream, etc.
- Banca corespondentă nu are treabă în schemă, dar chiar dacă ar fi, se bifează în cererea de transfer și eu aș plăti toate comisioanele, iar prietena din Franța primește fix suma pe care aveam intenția să i-o transfer.
Transfer prima sumă și plec liniștit să-mi caut de treabă, pentru că nu mai am de rezolvat dileme lipsite de logică.
Eu cred că BEM va crăpa, trebuie să crape, altfel incapacitatea sistemului bancar moldovenesc (și încă de stat) ar fi un mit, dar nu este!
De luni încolo merg să transfer celelalte sume.
Cum ar zice jurnaliştii moldoveni, eram într-unul din sectoarele capitalei, cu intenţia de a procura nişte produse alimentare dintr-un supermarket renumit, care se află vizavi de un fost cinematograf transformat în sală de forţă, mai jos de care putem găsi o renumită piaţă care nu se află în centrul capitalei.
Când intram, mi-au atras atenţia trei tipi, îmbrăcaţi destul de uşor pentru vremea de afară, care beau bere şi mâncau răsărită chiar pe scările supermarketului. La -8 grade mi-a venit un singur gând: ţara asta are şanse!
După ce am cumpărat 2 kile 700 grame de salam şi 1 kilă 560 grame de caşcaval, plus 12 pâini feliate şi un pachet de gume, m-am grăbit să ies că mă aşteptau colegii flămânzi. Chiar înaintea mea a ieşit un tip care s-a alăturat celor trei dinainte. Se pare că erau angajaţi ai supermarketului, probabil undeva mai jos de middle management. Tipul iese, îşi aprinde o ţigară şi aici îmi spulberă orice dubiu că ţara asta chiar are şanse.
Mi-am zis că nu am dreptul moral să uit fraza asta şi am repetat-o de mai multe ori, râzând ca prostul singur în maşină, în timp ce le duceam colegilor flămânzi 2 kile 700 grame de salam, 1 kilă 560 grame de caşcaval şi 12 pâini feliate.
Cu o faţă foarte serioasă, după ce a scuturat bricheta de trei ori, ca să se aprindă mai uşor, trage un fum lung ca să fie sigur că ţigara arde cum trebuie şi privind spre unul din colegii săi, rosteşte cu gura: “Май запиздеск о махоркы шы мэ сибеск ла прашмандовка щея пи кари ан снимито сымбэты, поати ынь фартешти аз шо фут кы мо заибит тэты сэптэмына ку целка ий.”
În română, traducerea aproape fidelă ar fi ceva de genul: “Fumez această ultimă ţigară şi mă pornesc în grabă spre domnişoara suavă pe care am cucerit-o sâmbăta trecută, sper din tot sufletul să am norocul să se îndure de mine şi să facem în sfârşit dragoste, pentru că îmi doresc la nebunie să fie prima mea femeie, la fel cum nădăjduiesc că îşi doreşte ea să fiu primul bărbat din viaţa ei. Fraţilor, vă mărturisesc sincer: déjà de o săptămână sunt îndrăgostit lulea.”
PS. Asta se întâmpla pe 21, de sfîrşitul lumii, care, bănuiesc, s-a amânat datorită iubirii nemărginite a acestor doi, iubire care a şi salvat lumea!
Prima chestie care îți sare în ochi, atunci când urmează să te îmbarci pe o navă care zboară spre Turcia, este că toată lumea de pe această navă se împarte în două categorii: unii care au venit la noi în țară ca să fută moldovence frumoase și alții care sunt rusoaicele urâte, pe care nu le fute nimeni la noi în țară și de asta merg la ei. Rusoaice, pentru că doar asta explică faptul că vocea din tavan a vorbit doar în turcă și în rusă. Știu că sună ipocrit și lipsit de patriotism sau bun simț, recunosc că este chiar o doză de aroganță în asta și chiar accept acuzele de instigare la ură interetnică, dar lângă mine stă o doamnă care are un device care știe mai multe limbi și un carnet în care scrie ceva. Scrie cuvinte pe device, iar el i le traduce din rusă în engleză. Nu m-am putut abține și am tras cu ochiul la ce scria în carnet, erau întrebări-răspunsuri pentru o conversație la controlul de pașapoarte. Prima frază era ”Is it your first time in Bahrein?”, la care răspunsul era, nu știu de ce, ”No, it is not!”, chiar dacă femeia, înainte să decoleze avionul, a întrebat-o pe vecina din stânga sa dacă trebuie să deconecteze telefonul, deci nu mai zburase.
Pe urmă avionul începe să se pregătească de zbor, dar peste 10 minute de întârziere, însoțitoarea de bord îmi explică că e din cauza traficului super-aglomerat, bănuiesc că se referea la strada Izmail…
Ca să revenim la prima impresie din această cinstită postare… Înainte să decoleze avionul, toți oamenii dau ”telefoanele de pe urmă”, iar pe bancheta de peste drum, unul, care tot discuta cu prietenul lui, Iusef, așezat cu câteva rânduri mai în față, primește un apel acompaniat de ”Ai seu ti pega”, răspunde și începe să discute așa ca să îl audă tot avionul. Nu am stat să ascult atent toată discuția și nu pot să bag mâna în foc pentru contextul acesteia, dar iată câteva crâmpeie: ”Iu teik șauer. Pliz teik șauer. Hasan sei tu maci derti uman! Teik gud șauer. Ai cam cec.”. Aici a intervenit însoțitoarea de bord și l-a rugat să închidă telefonul, la care omul s-a conformat.
Înainte să decolăm, din coada avionului a apărut o însoțitoare care împărțea pasagerilor niște pungi mici cu ceva biluțe negre în ele. Am încercat să ghicesc ce anume distribuie, înainte să ajungă la mine, dar am înțeles abia când a ajuns la doi pași de mine, erau căști pentru sistemul audio intern. Am conectat căștile și am testat canalele. Două cu muzică străină de tot feliu, unu cu muzică populară turcească și unul cu rock turcesc, un canal cu muzică chill-out și, cum era și normal pentru o instituție cu valori, un canal cu muzică clasică. Am pus pe chill-out și am început să mă gândesc la scopul vizitei, adică, implicit, și al zborului. În fix 16 secunde am ajuns prin lanțul logic al gândurilor la Ministerul Culturii și atunci am decis să schimb muzica. Am tot zapat până m- am oprit la canalul cu muzică clasică. Four seasons… mmmm, ce frumos, am dat volumul la maxim și dirijam în sinea mea ca să nu știe nimeni că eu am visat să fiu dirijor, dar a durat vreo 20 secunde până vocea căpitanului de echipaj, într-o engleză stâlcită, a decis să ne povestească câteva detalii despre zbor. A început cu faptul că suntem în spațiul aerian al României, dar el a pronunțat cumva UI AR EBOUV RUMENIA. YOUR SPEIS. Un fel de compliment pentru moldoveni, adicătelea. Pe urmă am înțeles că era WE ARE ABOVE ROMANIAN AIR SPACE. Nu știu de ce above, așa a zis turcaletele.
La aterizare ne-au sdruncinat un pic, dar a fost ok. Surpriza cea mare a fost când, intrând în aeroportul din Tbilisi, după ce mi-a verificat pașaportul, doamna (cu o față destul de apatică, trebuie să recunosc) mi-a înmânat un pachet de vreo juma de litru. Era vin, un soi de Saperavi Georgian, însoțit de Welcome to Georgia. A fost frumos, nu?
Așa am uitat că am zburat într-un avion cu curve și proxeneți…
PS. La Tbilisi are loc prima conferință a Programului Cultură al Parteneriatului Estic. 5 delegați din Ministerul Culturii, 3 experți independenți – delegația din Moldova. Cel mai mult doamnele din MinCult sunt indignate că nu s-a organizat o excursie prin oraș, la urma urmei nu se poate să ții oamenii toată ziua în sala de conferințe.
Zilele astea am am auzit de vreo 15 ori știrea cum că toate raioanele Moldovei au primit niște aparate super-șmechere care detectează alcoolemia fără să îți preleveze probe de sânge. Chișinăul a primit două. Un aparat costă 50 000 MDL. Nu sunt sigur dacă testează aparatele sau prostia moldovenilor, dar poliția desfășoară acum operațiunea ”Nopțile albe”, care are drept scop detectarea șoferilor chercheliți. Din 8000 testați (parcă asta era cifra), 140 erau beți.
…….
Vin eu, carevasăzică, de la nuntă, din Ungheni. Ora 04.20. În spate dorm copilul și nevasta, eu vorbesc cu radioul ca să nu adorm, dar el cântă. Există un drum prin Călărași, dar există și un drum pe la Nisporeni, o bună parte din el fiind pe malul Prutului. Eu am mers pe ăsta. Radio România actualități, o emisiune care nu știu cum se chema, cu gingluri ieftine și tâmpite, dar muzică superbă. Un Leonard Cohen, un Bob Dylan, un Toto Cutugno și încă câțiva (rockeri) tare cunoscuți, care vând bilete de 200euri în București, pentru concertul din aprilie, deja anunțat. Eu n-am auzit de ei, dar emisiunea e to-shto-nada pentru un drum nocturn. Imediat ce ajungi la satul lui Plahotniuc (care se află la 3 km de traseul susnumit), Radio România Actualități începe a pârâi, Prutul rămâne în spate și unicul post găsit de tunerul din mașină este Radio Moldova. Numa termină ăștia de anunțat ora 5.00 și în luminile mașinii apare o pată de culoare galbenă cu o anexă de culoarea zebrei – operația ”Nopțile albe” iopti. În 30 de secunde pregătesc în cap răspunsul la întrebarea ”Ați consumat?”. Prima ce mi-a venit în minte, a fost să fac o față tristă și să zic că am iazvă, nu consum, dar pe urmă m-am gândit că poate cobesc. Într-un final, în alte 10 secunde până s-a apropiat pata galbenă de mașina mea, mi-a venit răspunsul: fac o glumă cum că mi-ar fi plăcut să fi consumat, dar tocmai vin de la o nuntă de babtiști, iar gluma se încheie cu o reacție interactivă: ”Ați fost vreodată la o nuntă de baptiști, domnu inspector?”. Sună straniu, da ce nu-i vine omului în cap dimineața la 5.00, pe dealurile Nisporeniului? Inspectorul verifică actele, luminează în spate să vadă dacă nu am arme, droguri sau copii traficați și îmi urează drum bun. Fără să mă întrebe de unde vin și cum a fost nunta. Plecăm. Liniște.
…….
Repornesc radioul ca să am cu cine vorbi, după ce nevastă-mea nu reacționează din trei ori la întrebarea ”Dormi?” și ce să aud? ”Andre – Liberă la mare”. Țineți minte piesa? Am zâmbit și i-am zis ceva radioului, ceva neînsemnat. La sfârșitul melodiei, fără nici un gingle și fără o trecere logică, intervine o voce de… bărbat:
”Molidul solitar.
Pe un cîmp pustiu, nu departe de pădure, a căzut pe pământ o semință de molid. Din ea a răsăsit un pui de copac. Era frig și vântul rupea crengile firave ale molidului. Era foarte greu să reziste răutăților vremii, dar molidul a crescut mare și frumos.
Morala: Numai prin greutăți și insistență putem reuși în viață!”
Am meditat 4 secunde asupra moralei, iar apoi am izbucnit în hohote. Nevastă-mea nu dormea, se pare.
”Noi ascultăm Micul samaritean?”, întreabă nevastă-mea, impresionată profund de morala povestirii.
”Radio Moldova!”, răspund sec, ascultând următoare melodie pusă pe post de vocea de samaritean din radioul meu.
…….
De la nisporeni până la Ialoveni îs vreo 70km, timp în care Radio Național a dispărut doar o singură dată, într-o adâncitură din Codrii Moldovei.
Intonația prezentatorului, melodiile între povestiri și povestirile în sine nu aveau nicio legătură între ele și nici cu ora la care se întâmpla asta.
…….
”Cum trebuie să lupți?
Într-un oraș din China s-au adunat trei cei mai buni luptători chinezi. Poporul care s-a adunat să-i vadă le striga să își arate măiestria, ca să-i distreze. Atunci luptătorii au cerut ca spectatorii să arunce în ei cu pietre. Un roi continuu de pietre a pornit din toate părțile în direcția celor trei. Primul luptător oprea pietrele cu mâinile și picioarele, astfel că corpul lui nu a fost atins de nicio piatră.
Al doilea luptător se ferea iscusit de pietre, astfel că nici corpul lui nu a fost atins de vreo piatră. În al treilea luptător nu a aruncat nimeni nicio piatră!”
…….
”Iubirea adevărată
O fată frumoasă mergea pe drum. La un moment dat, un tânăr a observat-o și pentru că i-a plăcut foarte mult, a pornit pe urmele ei. La un moment dat, fata s-a oprit și l-a întrebat: De ce mă urmărești? Tânărul i-a spus că a văzut-o pe drum și s-a îndrăgostit de ea la prima vedere, că o iubește și nu mai poate trăi fără ea. Fata l-a întrebat de ce tocmai ea, când la o sută de pași în urma ei merge soră-sa, care este mult mai frumoasă. Atunci tânărul a mers cu o sută de pași în spate, iar acolo a văzut o femeie foarte urâtă. A mers înapoi la prima fată și i-a zis: De ce m-ai mințit? Femeia din spatele tău este foarte urâtă. Atunci fata l-a privit rece și i-a răspuns: Pentru că tu m-ai mințit. Ai spus că mă iubești, dar nu mă iubești cu adevărat. Dacă m-ai fi iubit, nu te-ai fi dus să cauți o altă femeie!”
…….
”Sensul adevărat al naturii
Un turist în Nepal intră într-un templu și acolo vede un călugăr zâmbind.
- De ce zâmbești?, întreabă turistul
- Tocmai am descoperit sensul adevărat al naturii.
- Și care este el?
- Vezi banana asta?
Călugărul îi arată o banană alterată, cafenie și zbârcită.
- Și?, întreabă perplex turistul.
- Ea poate fi comparată cu o viață trăită în zadar, fără sens.
- Așa…?
- Vezi banana asta verde? Ea poate fi comparată cu o viață nouă, fragedă, netrăită încă.
- Poate fi…
- Vezi banana asta?
Călugărul scoate a treia banană care este galbenă, coaptă și apetisantă.
- Ea poate fi comparată cu o viață trăită la maxim! Este prezentul. Natura ne învață că toate trebuiesc făcute la timp, nici mai devreme, nici mai târziu. Acesta este sensul adevărat al naturii.”
…….
”Pescarul și bogătașul.
Un bogătaș se plimba printr-un sat pescăresc. La un moment dat vede un localnic și decide să intre în vorbă cu el.
- Zi-mi, te rog, ce faci tu toată ziua?, îl întreabă omul pe pescarul care cobora din barcă cu o găleată de pește.
- În fiecare dimineață mă trezesc când răsare soarele. Ies în larg cu barca mea și pescuiesc o găleată de pește. Pe la prânz mă întorc, duc o jumătate de găleată comercianților ca să câștig ceva bani, iar cealaltă jumătate i-o duc soției acasă, ca să facă mâncare pentru mine și copii. Apoi merg la cârciumă și stau cu prietenii. Bem, vorbim, ne distrăm.
- Și atât? De ce te limitezi doar la o găleată? De ce nu stai un pic mai mult în larg ca să prinzi două găleți?
- Și ce să fac cu atâta pește?, întreabă pescarul mirat de propunerea bogătașului.
- Jumătate de găleată îl lași familiei, iar restul îl vinzi ca să câștigi mai mulți bani.
- Și ce să fac cu banii?
- Îi aduni și când ai destui, îți mai cumperi o barcă.
- Pentru ce?
- Ca să poți prinde mai mult pește.
- Ce să fac cu el?
- Îl vinzi și îți mai iei o barcă. Tot așa, până o să ai o mică flotilă pescărească. Poți câștiga o grămadă de bani.
- Și ce să fac cu ei?
- Când o să aduni destui bani, poți să îți extinzi afacerea, poți cumpăra acțiuni la bursă și devii proprietar al mai multor companii. Intri în diverse domenii, devii magnat.
- Și atunci ce o să fac?
- Și atunci poți face tot ce dorești, poți merge în crâșmă să stai cu prietenii, poți trăi liniștit cu familia, dacă vrei poți să pescuiești de plăcere.”
…….
…și din nou muzică. Lipsește ceva, nu? Eu tot am așteptat fraza de final a acestei povești, dar samariteanul de la Radio Moldova nu a zis-o pentru că, bănuiesc eu, s-a gândit că este în plus. Fraza de final este răspunsul pescarului: Eu asta și fac!
…….
Când eram deja prin Dănceni, omul a anunțat ultima melodie. Când s-a terminat melodia (ceva de dragoste, parcă Alifantis sau Andrieș) omu și-a luat rămas bun:
- Stimați radioascultători, ați acultat emisiunea ”Nopți albe de dor”, iar cu dumneavăastră a fost redactorul-prezentator Megatron Huștiuliuc. La revedere”
Apoi a intervenit ginglul emisiunii următoare, la fel de inspirat și la ora 06.00 a început imnul moldovei, perfect încadrabil în spiritul acestui post de radio și al emisiunilor sale nocturne.
…….
Eu una nu înțeleg: cum, blea, să ai tu acoperire supernațională, cu echipament instalat, cu finanțare din banii statului (inclusiv ai mei) și să faci o emisie de tot kktul? Cum? Unde-i problema? De ce nu vindeți/închiriați/dăruiți releiele mă-sii unui radiou comercial, cu oameni normali la cap și cu audiență asigurată? De ce? E chiar atât de complicat să asculți ce debitezi, să analizezi, să îl întrebi pe vecinul/cumătrul/amanta/părintele tău ce crede și el să-ți zică adevărul? Nu-i greu. Api de ce stau ocupate ditamai clădirile din dealul Schinoasei? Marș afară, faceți loc unora care știu ce au de făcut.
…….
Fața adevărată a Moldovei (cuvânt de încheiere)
La nuntă mi-a povestit un văr de-al meu o situație legată de nunta la care asistam.
Cică socrul mic merge la preotul din sat – ei nu-s din Ungheni, dar au făcut nunta acolo pentru că în sat nu e sală de nunți – merge să ceară mese pentru zeama de a doua zi. Bisericile, de obicei, au niște mese din scânduri pe care le închiriază cui are nevoie. Preotul i-a zis să ceară mese de la biserica unde s-au cununat (de la Ungheni, adică!).
Tot în aceeași zi, socrul mare, care stă chiar lângă biserică și care a donat o parte din grădina lui ca să/și construiască popa casă, se pregătea și el de zeama de a doua zi. Sora socrului mare lucrează secretară la școală și atunci (știind că mesele de la biserică le vrea socrul mic), sora socrului mare a mers la școală să ceară niște mese. Școala este lângă biserică. Directorul școlii i/a spus că nu-i dă mesele pentru că socrul mare a votat cu Filat la ultimele alegeri. Frumos? Frumooooos.
Morală: decât să mergi la alegeri, mai bine dă-i un pumn în gură popii din sat!
Scriam zilele trecute despre un dobitoc care îşi plimba drojdia prin curtea noastra în bă-ăm-vă.
Astăzi, spre sfârşitul aceleiaşi banale plimbări cu copchilu prin curte, alături de nevasta dragă şi înconjuraţi de alţi copchii din vecini, îmi veni brusc poftă de ceva. Am rugat-o pe nevastă să aştepte lângă cărucior, că mă întorc repede de la magazinul de pe colţ.
În faţa magazinului, ce să văd? Nenea din povestea precedentă (care mă convingea că am încurcat eu numerele de pribaltika cu IL BD 580), beat muci, iar gura lui vorbeşte singură. Omul, de cum mă vede, ca şi cum nu ar vorbi cu mine, dar ca să aud eu, aruncă nişte înjurături care se terminau cu cuvântul “mentavskoy”. Pentru că eu l-am recunoscut şi el tot, mi-am dat seama că omul are chef de vorbă. L-am rugat să se abţină de la comentarii şi el s-a aprins mai tare.
După ce mi-am cumpărat obiectul poftelor, ieşind afară, normal că gura omului m-a chemat la el, cu condiţia că îs mujîk. Eu nu ştiu dacă eu îs mujîc sau ba, dar două, trei înjurături pentru un moldovean adevărat întotdeauna găsesc în vocabularu-mi spurcat. M-am apropiat de ei (pentru că era împreună cu al doilea tip din povestea precedentă) şi tipul a început să-mi explice că nu-i frumos ce-am făcut. Că nu e drept să vii într-o curte şi să-ţi faci imediat duşmani. Că ce are dacă era omul un pic beat şi a făcut un pic de prabuksovkă. Că n-am făcut bortă în cer dacă l-am declarat la poliţie. Că eu nu m-am purtat ca un mujîk. Mi-a mai zis că tipul cu BMWul e de la ei din casă, iar eu l-am rugat să-i transmită că data viitoare îl împuşc în cap, dacă mai atentează cumva la siguranţa copilului meu. M-am gândit eu că dacă îl ameninţ cu arma din dotare, poate crede că chiar o am şi poate crede că îs mai crutoi decât îs. Aşa mi-a venit mie, un fel de strategie de autoapărare.
Omul a început să înjure şi mai tare, pentru că el nu înţelegea de ce eu, un venetic amărât, în loc să-mi cer scuze pentru ce am făcut, îl mai şi ameninţ pe vecinul lui de treabă. Bărbatul al doilea, cam de vârsta mea, botezat de Nea Costică (aşa îl cheamă pe moldoveanul aborigen), îi spunea “Nanu” şi încerca să-l liniştească, pentru că, zice el, toţi avem copii. Nea Costică a început să înjure deja în două direcţii, apăsând tot mai mult pe statutul meu de venetic, care nu-mi dă dreptul să fac regulă la ei în curte. Când au început să se contrazică între ei, eu m-am simţit ignorat şi am plecat înjurând, ca şi cum pentru mine, să vezi ce vă f*t eu data viitoare când vă mai puneţi cu mine. Tot un fel de instinct de autoapărare prin ameninţarea inamicului. (nu ştiu de unde îmi vin)
Reflectând un pic la discursul patrotic (raportat la curte) al omului, am înţeles de ce noi, moldovenii (UNII, NU TOŢI!), nu ne simţim bine peste hotare şi cel mai des folosim două scuze:
1. Cuvântul “dor” nu există în nicio altă limbă decât româna (moldoveneasca).
2. Cât de mult n-ai sta la ei în ţară, pentru ei (locuitorii ţării respective n.r.b.n.) tot venetic eşti.
Moldovenilor plecaţi li se pare că străinii au ceva cu ei, de-i obligă să sorteze gunoiul în diferite tomberoane.
Moldovenii cred că străinii detectează după tricolorul de la oglindă maşinile parcate ilegal şi-i amendează exclusiv pe moldoveni.
Moldovenii cred că străinii au ceva cu ei, de nu le permit să fure din magazine.
Moldovenii cred că străinii au ceva cu muzica populară moldovenească, că altfel de ce ar chema poliţia la ora 3.00 de noapte, când pe o rază de 1 km nu se aude altă muzică decât a moldovenilor. Deci… e clar.
Moldovenii cred că dacă înveţi limba italiană şi te faci că nu mai ţii minte limba română (moldovenească), atunci şosetele în sandale nu mai sunt atât de vizibile.
Moldovenii ştiu că ei, moldovenii, sunt cel mai primitor popor, iar restul popoarelor ne invidiază.
Moldovenii ştiu că limita ospitalităţii se termină atunci când străinul venit la tine în casă îţi spune că nu e bine să arunci bălegarul în drum!!!
Moldovenii ştiu că ei sunt consideraţi venetici, pentru că ei ar face la fel cu un străin care nu acceptă regulile aborigenului mioritic. Nu contează că-s de kkt, că doar străinii nu ne întreabă ce credem despre regulile lor, atunci când ne obligă să le respectăm.
În mintea moldoveanului trăieşte un venetic care ţine neapărat să-l schimbe, de asta veneticii trebuie urâţi prin definiţie, iar moldoveanul ştie asta.
Normal? Normal!
În mintea lui Nea Costică există nişte reguli ale curţii, conform cărora primul venit are dreptul să umble beat cu maşina prin curte, pentru că el a început a umbla prin curte când al doilea venit încă nu era venit. Al doilea venit tot are dreptul, dar numai să nu-l încurce pe primul, că e curtea mică.
Conform logicii de neandertal mioritic a lui Nea Costică, primul venit nu este obligat să-şi schimbe obiceiurile, doar pentru că el nu mai este singur.
Conform logicii de neandertal mioritic a lui Nea Costică, dacă primul venit şi-a luat bă-ăm-vă, iar al doilea venit şi-a făcut copchii, celui din urmă ar trebui să-i fie ruşine şi ciudă de prost ce este, că nu ştie să-şi trăiască viaţa ca un mujîk.
Conform logicii de neandertal mioritic a lui Nea Costică, al doilea venit nu are dreptul moral să fie nemulţumit de comportamentul primului venit, din simplu motiv că el a venit ultimul.
Conform logicii de neandertal mioritic a lui Nea Costică, al doilea venit respectă regulile sau el nu-i mujîk, iar asta nu-i bine.
Conform logicii de kkt a lui Nea Costică, totul se rezumă, de fapt, la A FI SAU A NU FI… MUJÎK!
PS. Acest text este unul foarte serios şi vă rog să nu-l luaţi drept pamflet.
PPS. Dacă te regăseşti în cel puţin trei propoziţii din acest text, trage-ţi o palmă.
PPS. Dacă simţi nevoia să mă acuzi de ceva, roagă vecinul să-ţi mai tragă o palmă, că poate tu nu eşti destul de mujîk.
Azi pe la 21.00 eram în curtea blocului cu fiică-mea, pentru că aşa fac oamenii gospodari seara, înainte de culcare, ies cu fiicile şi fiii la plimbare. Erau mulţi vecini gospodari în curte. La un moment dat, apare un BMW tare bengos IL BD 580 care făcea manevre printre biciclete şi copii speriaţi de parcă era pe un poligon de raliuri. Instinctiv, eu şi alţi vecini am strigat ca din gură de şarpe să oprească în momentul în care aproape lovea un copil cu bicicleta, în timp ce mergea în marşarier. Omul a scos capul pe geam şi imaginea era mai de speriat decât manevrele pe care le făcea. Dobitocul era beat sau abkurit şi “m-a rugat” să-i repet ce am zis. Sincer, m-am speriat. Cred că nici treaz nu se putea mândri cu faţa din dotare, dar în starea asta era chiar înfiorător. I-am zis pe o voce coborâtă să fie atent, că sunt copii prin curte. A demarat în viteză şi a dispărut. Am sunat la poliţie şi i-am explicat Sergentului de serviciu că e un animal în libertate şi încă călare pe BMW. Omul de la capătul celălalt al firului, m-a rugat să-i spun tot CVul înainte să mă asculte.
Peste două ceasuri sună telefonul şi inspectorul 1664 mă cheamă afară să dau declaraţii. Lângă el mai erau doi tipi care sigur îl cunoşteau pe cel cu BMWul, dar încercau să pară “trecători întâmplători”. Unul din ei încerca să mă convingă că n-am văzut eu bine şi că numerele erau “di pribaltika”, apucându-mă uşor de după cap.
Am semnat declaraţia şi am plecat în casă. Tipul cu pribaltika m-a strigat din urmă să întrebe la ce scară stau.
Până aici eu sunt cetăţeanul responsabil, poliţistul îşi face treaba, iar dobitocul are şanse să fie pedepsit. Toate bune.
Doar că eu, odată ajuns acasă am început să calculez în minte scheme…
Poliţistul e prieten cu ăştia doi şi le dă adresa mea, iar ei vin cu dobitocul peste mine…
Poliţistul nu e prieten cu ei, dar ei ştiu unde stau şi o să mă pândească…
Poliţistul îşi face treaba, mă cheamă să-l confrunt la sector pe dobitoc, iar de acolo… dobitocul mă găseşte uşor…
Dobitocul e prieten cu poliţiştii şi nu păţeşte nimic, dar mă poate pune la punct oricând (cu faţa lui, sigur nu aş fi primul pus la punct)…
Dobitocul nu e prieten cu poliţiştii, dar se razbireşte cumva cu ei şi scapă basma curată…
Scheme pozitive nu am. Nu acum.
Orice s-ar întâmpla, dobitocul nu va fi pedepsit post-factum pentru că (teoretic) mi-a încălcat doar confortul personal şi un pic ordinea publică. Atât.
De ce trebuie să îmi fac griji în propria curte? De ce nu avem noi coaie să le dăm peste bot ăstora cu beamveuri?
De ce e nevoie să fii cetăţean responsabil?
Nu este nevoie!!! Griji în plus.
